|
🛑 1. Am spus NU concesionării "Islazului" Comunal
În luna decembrie, consilierii USR s-au opus ferm proiectului de hotărâre privind concesionarea unei suprafețe uriașe – 350.000 mp (35 de hectare) din islazul comunei. Considerăm că o astfel de decizie, care afectează patrimoniul nostru comun pe termen lung, nu trebuie luată ușor, fără o consultare publică reală și fără o justificare transparentă. Comunicat aici.
💰 2. Ședință de urgență pentru mărirea taxelor pe 31 Decembrie
Administrația a convocat o ședință extraordinară chiar în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, la ora 10:00, având pe ordinea de zi majorarea taxelor și impozitelor locale. Consilierii USR au votat împotrivă. Comunicat aici si aici.
⚖️ 3. Inițiative legislative pentru siguranța cetățenilor
La nivel județean, colega noastră, senatoarea USR de Ilfov Cynthia Păun, a depus o inițiativă legislativă crucială pentru siguranța locuitorilor din zonele limitrofe fondurilor de vânătoare. Proiectul stabilește distanțe minime obligatorii față de locuințe pentru desfășurarea vânătorii, pentru a reduce riscurile accidentelor și a proteja comunitățile precum a noastră. Comunicat aici. |